BIBIE IN LINIE

Vanseli di Zuan

Introduzion

Cjapitul 9

CJANTE AL VERBO MEDIATÔR DE CREAZION E DE RIVELAZION SALVIFICHE

1. LA PRIME RIVELAZION DI GJESÙ

L’om nassût vuarp e Gjesù lûs

9 1 Biel passant, al viodè un om ch’al jere nassût vuarp. 2 I siei dissepui i domandarin: “Rabì, cui àial pecjât, lui o i siei gjenitôrs, ch’al è nassût vuarp?”. 3 Ur rispuindè Gjesù: “Nol à pecjât ni lui ni i siei gjenitôrs, ma par che si palesin in lui lis oparis di Diu. 4 O vin di fâ lis oparis di chel che mi à mandât fin ch’al è dì. Po e ven la gnot, cuant che nissun nol pò plui operâ. 5 Fintremai ch’o soi tal mont, o soi la lûs dal mont”. 6 Dopo dit cussì, al spudà par tiere e al fasè un piç di pantan cu la salive e al slargjà il pantan sui vôi di lui. 7 E i disè: “Va laviti te vascje di Siloe” (ch’al vûl dî ‘mandât’). Lui al lè, si lavà, e al tornà indaûr ch’al viodeve. 8 I vicins e chei che lu vevin viodût prime a cirî la caritât a disevin: “No isal chel ch’al jere sentât a cirî?”. 9 Altris a disevin: “Po no lafè! Al è un che i semee”. Lui però al diseve: “O soi propit jo!”. 10 I disevin alore: “Cemût mai che ti son vierzûts i vôi?”. 11 Lui ur rispuindè: “Un om, che i disin Gjesù, al à fat un piç di pantan e mal à slargjât sui vôi e mi à dit: Va a Siloe e laviti. Jo o soi lât, mi soi lavât e o ài tacât a viodi”. 12 I rispuinderin: “E lui dulà isal?”. Ur dîs: “No sai”.

13 Chel che prime al jere vuarp, lu menin dai fariseus. 14 E jere sabide la dì che Gjesù al fasè il pantan e i viergè i vôi. 15 Ancje i fariseus lu interpelavin sul mût ch’al veve tornât a viodi. Ur disè: “Mi à metût pantan sui vôi, mi soi lavât e o viôt”. 16 Alore cualchi fariseu al diseve: “Chest om nol ven di Diu, parcè che nol rispiete la sabide”. Altris però a disevin: “Cemût puedial un, s’al è pecjadôr, fâ spiei di cheste sorte?”. E a jerin dividûts fra di lôr. 17 Alore a tornin a dîi al vuarp: “E tu, ce disistu di lui, pal fat che ti à vierzût i vôi?”. Ur rispuindè: “Al è un profete”. 18 Però i gjudeus no crodevin che lui al fos stât vuarp e al ves tornât a viodi, fin che no clamarin i gjenitôrs di chel ch’al veve tornât a viodi 19 e ju interpelarin: “Chest chi isal propit vuestri fi, chel che vualtris o disês ch’al jere nassût vuarp? E cemût mai che cumò al viôt?”. 20 Ur rispuinderin i siei gjenitôrs: “Nô o savìn che chel chi al è nestri fi e ch’al è nassût vuarp. 21 Cemût mai che cumò al viôt, nô no lu savìn e nancje no savìn cui che i à vierzûts i vôi. Domandaitlu a lui, ch’al à la sô etât; al fevelarà lui sul so cont”. 22 I siei gjenitôrs a disevin cussì parcè che a vevin pôre dai gjudeus. Di fat i gjudeus si jerin za metûts d’acuardi che, se cualchidun lu ves ricognossût come Crist, lu varessin butât fûr de sinagoghe. 23 Par chel i siei gjenitôrs a diserin: “Al à la sô etât. Domandaitlu a lui!”.

24 Alore a clamarin pe seconde volte l’om ch’al jere stât vuarp e i diserin: “Dà glorie a Diu! Nô o savìn che chest om al è un pecjadôr”. 25 Ur rispuindè: “S’al è un pecjadôr jo no lu sai. O sai dome une robe: o jeri vuarp e cumò o viôt”. 26 I diserin: “Ce ti àial fat? Cemût ti àial vierzûts i vôi?”. 27 Ur rispuindè: “Us al ài za dit e no mi vês scoltât. Parcè volêso sintîlu ancjemò une volte? Volêso forsit deventâ siei dissepui ancje vualtris?”. 28 Alore lu sofegarin di improperis e i diserin: “Tu sês tu dissepul di chel li; nô o sin dissepui di Mosè. 29 Nô o savìn che a Mosè i à fevelât Diu, ma chel chi no savìn dontri ch’al è”. 30 L’om ur rispuindè: “Al è propit chest il biel: che no savês di dulà ch’al è, epûr mi à vierzûts i vôi. 31 Nô o savìn che Diu nol scolte i pecjadôrs, ma se un al à religjon e al fâs la sô volontât, chel lu scolte. 32 Di cuant che mont al è mont, no si à mai sintût a dî che un al vedi vierzûts i vôi di un nassût vuarp. 33 Se chel om nol fos di Diu, nol varès rivât a fâ nuie”. 34 I rispuiderin: “Tu sês nassût dut intîr tai pecjâts e tu pratindis di insegnânus a nô?”. E lu parerin fûr.

35 Gjesù al sintì che lu vevin parât fûr e, incuintrantlu, i disè: “Crodistu tu tal fi dal om?”. 36 I rispuindè: “Ma cui isal, Signôr, par ch’o crodi in lui?”. 37 I disè Gjesù: “Tu lu âs za viodût: al è chel ch’al fevele cun te”. 38 Al disè: “O crôt, Signôr”, e si butà in genoglon denant di lui. 39 Dissal alore Gjesù: “Jo o soi vignût in chest mont par fâ sentence: par che chei che no viodin a viodin e chei ch’a viodin a deventin vuarps”. 40 Un pôcs di fariseus ch’a jerin cun lui a sintirin chestis peraulis e i diserin: “Sino par câs vuarps ancje nô?”. 41 Gjesù ur disè: “S’o fossis vuarps, no varessis pecjât. Ma vualtris o disês: Nô o viodìn. E il vuestri pecjât al reste”.

Notis:

  • 9,1 - E jere une idee vonde inlidrisade che lis disgraciis a son il cjastic di cualchi pecjât, magari fat dai gjenitôrs. No vevin ancjemò l’idee dal valôr salvific dal mâl, soredut cuant che al patìs un nocent.
  • 9,5 - Al è tipic dal cuart vanzeli peâ une grande afermazion di Crist a un grant spieli o meracul. Fâ viodi un vuarp e jere la conferme plui sflandorose de afermazion di Crist come lûs dal mont.
  • 9,6 - Par vieri si crodeve che la salive e ves la virtût di vuarî certis malatiis.
  • 9,7 - La vascje di Siloe e jere a Gjerusalem, dapît de culine là ch’al jere il templi, de bande di misdì. “Siloe” al vûl dî “mandât” e Crist al è mandât dal Pari.
  • 9,13 - Di cumò indenant il câs al à l’implant di un procès religjôs che i gjudeus i fasin al vuarp vuarît e, in maniere indirete, a Crist.
  • 9,18 - Par no ameti il meracul, a jerin disponûts ancje a dineâ une infermitât che e jere stade sot i vôi di ducj. I gjudeus si palesin cussì i vêrs vuarps.
  • 9,34 - Ancje i gjudeus a vegnin fûr cul cantin o prejudizi de malatie come cjastic di un pecjât. Parâ fûr al jere come scomunicâ in dì di vuê.
  • 9,39 - Crist al vûl salvâ ducj, ma no ducj a vuelin jessi salvâts. O sin tal misteri dal om e de salvece.
  • 9,41 - Une rispueste tremende e cence apel. A vevin viodût vonde par scugnî crodi. Partant no àn nissune atenuant.
Cjapitui: